Studenții de la Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, se pregatesc pentru Balul Bobocilor, cel mai așteptat eveniment al toamnei. Specializările Zootehnie, Biotehnologii și APA, organizează în 23 noiembrie 2023, Balul Bobocilor, cu tematica Country! Cei prezenți la eveniment se vor bucura de preparate culinare în ton cu tema Balului, precum vițel la proțap, berbecuți și purcei, crescuți în fermele agricole ale studenților.
La concursul de Miss&Mister s-au înscris șase perechi de boboci (Cristina Dădălău și Cristian Vancea, Andreea Goiceanu și Alexandru Vălean, Deborah Chilion și Marian Budean, Cristina Pentek și Alexandru Brazovan, Alexandra Liuță și Marius Jurca, Georgiana Liuță și Nicolae Starp), care se străduiesc să convingă publicul și membrii juriului, prin intermediul probelor colective și individuale, precum dansul tematic, virtuozitatea artistică și aptitudinile proprii. Premiile obținute constau în abonamente la săli de fitness, obiecte personalizate, cărți, articole de întreținere și înfrumusețare, toate acestea oferite de sponsori locali. Partea artistică va fi asigurată de Ansamblurile folclorice „Junii gugulani” din Caransebeș, „Făgețeana” din Făget și renumiții soliști de muzică populară Adrian Stanca, Mircea Cârțișorean, Otila și Ana Radu, Vanesa Jarja, Mihaela Ivanciuc și Ionică Tomoroga, patru dintre aceștia fiind studenți sau masteranzi în cadrul Universității de Științele Vieții din Timișoara. Orchestrația este asigurată de formația „Otilia Radu” condusă de acordionistul Ionel Radu, iar pentru ca atmosfera să fie una de poveste, un DJ va întregii programul artistic cu muzică pe toate gusturile. Evenimentul este organizat cu implicarea studenților voluntari de la cele 3 specializări, Zootehnie, Biotehnologii si APA, a Decanei de An, prof. Silvia Erina, a cadrelor didactice și a sponsorilor.
Balul Bobocilor, este o sărbătoare a toamnei, un bun prilej de a-i apropia pe boboci de viitorii absolvenți și de cadrele didactice, și bineînțeles de a-i pune în lumină pe studenții talentați ai facultății. Anul acesta avem reprezentanți ai Țării Făgetului la Balul Bobocilor de la USVT, atât studenți concurenți, cât și studenți organizatori, artiști sau simpli participanți. Tuturor, le dorim mult succes și petrecere frumoasă!