Apusul satului românesc…nu a venit încă

România se poate lăuda cu recorduri rurale. Paradoxal însă, populația de la sate este în declin și în curs de îmbătrânire.
România are cea mai ridicată pondere a populației rurale (45%), raportată la întreaga populaţie, între statele europene – mai mult decât Bulgaria, Ungaria sau Polonia, ba chiar și decât Albania. Și totuși, imaginile satelor locuite doar de bătrânii care păzesc falnicele case ale fiilor și nepoților plecați să muncească în străinătate lasă un gust amar.
Satul nu este și nu a fost niciodată un spațiu idilic și în niciun caz mioritic. Satul este un loc în care pătrund tot mai mult informații, în care au pătruns invențiile secolului XX – lumina electrică, apa curentă, canalizarea, în sat pătrund internetul și mijloacele de comunicare ale secolului XXI. Din păcate, uneori dispar valorile morale ale păstrării unui patrimoniu construit și de tradiții, ceea ce nu înseamnă însă că dispare spiritualitatea satului.
Așezările rurale românești reprezintă, din îndepărtatele timpuri ale istoriei, vetrele cele mai autentice de viețuire ale neamului nostru. Legate ființial de civilizația, cultura și spiritualitatea poporului, ele sunt păstrătoare ale specificului etnic prin veacuri, marcat de datini și obiceiuri de mare frumusețe și originalitate. Matcă de tradiție și valori, satul constituie un mediu de referință în cercetarea istoriei noastre naționale.Într-un elogiu adus satului românesc, poetul Lucian Blaga spune despre vechimea și perma­nența acestuia: „Eu știu că veșnicia s-a născut la sat”
Biserica, de exemplu, a rămas în continuare un reper spiritual spre care se întorc mulți români de la sat și nu numai. Sunt sate aproape depopulate, sunt sate din care tinerii au plecat. Aceasta este realitatea de cel puţin 60 de ani. Nu s-a întâmplat peste noapte. Din păcate, sunt prea puține măsuri de revigorare a satului și de cointeresare a tinerilor în dezvoltarea sa. Desigur, satul românesc nu va fi niciodata satul din balade dar este important să știm că el va rămâne un reper de identitate. Cu toate transformările profunde care s-au petrecut și se petrec în satul românesc, el va reprezenta un spațiu de referință pentru însăși cultura românească. Satul va fi întotdeauna locul genezei noastre. Trebuie să acceptăm că fiecare generație își vede viața altfel structurată și adaugă noi valori la cele vechi. Important este să facem ceea ce trebuie pentru a ne menține baza solidă pe care s-a ridicat vechiul sat aflat acum în transformare. Spațiul idilic și mioritic a aparținut totdeauna livrescului. Satul real este o lume în care se trăiește, se moare, se nasc copii, sunt oameni care se ceartă și se împacă, au loc procese și chiar crime. Satul românesc este o lume reală. Și dacă el se află acum în criză este pentru că omenirea însăși se află în criză. Satul românesc păstrează încă multe tradiții vii, multe repere din spiritualitatea trecutului. Este încă o sursă a identităţii noastre, păstrător al trecutului dar adaptat unui prezent din ce în ce mai mai agresiv și mai dornic de schimbări.
În concluzie, vreau să vă spun că satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbește despre istoria profundă a țării. El nu vorbește prin evenimente glorioase, nu reține date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbește însă prin viața de zi cu zi a locuitorului, condiționat încă de fertilitatea pământului, de ploi și soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern.