Doi bărbați au fost reținuți în Capitală pentru furtul a peste 20 de biciclete. Polițiștii au făcut percheziții în București la cele două persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt în sectorul 3, prejudiciul creat fiind estimat la 10.000 de lei.

Ancheta oamenilor legii a fost declanşată pe 7 decembrie, când la nivelul Secţiei 11 au fost înregistrate mai multe plângeri cu privire la furtul unor biciclete, de la diferite adrese de pe raza sectorului 3, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului București, prin intermediul unui comunicat.

În urma anchetei s-a constatat că faptele au fost comise de doi bărbaţi, în vârstă de 33 de ani, ambii cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională. Bărbații furau bicicletele după ce le tăiau sistemul anti-furt.

„Astfel, în zilele de 15, respectiv 16 decembrie a.c., au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie, la domiciliul celor doi bănuiţi, fiind depistate şi ridicate mai multe bunuri care ar fi putut fi folosite la comiterea faptelor, precum şi 22 de biciclete şi două trotinete”, se arată în comunicatul citat. 

Cei doi au fost depistaţi şi conduşi la audieri, ulterior fiind reţinuţi. Cercetările sunt continuate de Secţia 11 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat cu cei în cauză în stare de arest preventiv.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *